Din fericire, pentru unii oameni, printre care și eu, iubirea vine ca ceva foarte natural. Sunt oameni care nu se chinuie să iubească, nimeni și nimic nu este prea greu de iubit, cunoscând, în același timp, că iubirea nu este suficientă. Este totul, dar nu este suficientă, ăsta este paradoxul. Și apoi, din păcate, există și oameni care le spun celor dintâi că sunt greu de iubit. Și atunci apare drama.
Iar drama despre care îți vorbesc este creată de reproșuri, de deviații și divagații ale realității, de neîncredere și de orice altceva ai putea să traduci ca nerecunoașterea iubirii. Iar drama se transformă în tragedie personală atunci când doi astfel de oameni din extreme diferite se întâlnesc, iar cei pentru care iubirea era ceva natural își pierd încet dar sigur această inocență a sufletului.
Nimeni nu este greu de iubit
Unii oameni pot fi greu de iertat, dar nu de iubit. Și ca profă de yoga de atâta amar de vreme, am înțeles prea bine că acel Sine superior, acea bucată divină din fiecare om, este acolo. Poate să nu fie manifestată sau exprimată conștient, dar este acolo. Nu există exclusiv oameni răi sau oameni buni. Există oameni care nu au înțeles ce să facă cu frica și au devenit ofensivi și defensivi și există oameni care sunt extrem de conștienți de partea lor întunecată, însă aleg în fiecare moment să nu îi dea curs, căci asta ar răni alți oameni. Pentru mine, ecuația dualității în oameni este super simplă. Însă prețul pentru fiecare ieșire din echilibru, indiferent de extremă, este unul uriaș.
Una dintre formele cele mai perverse și cele mai traumatizante ale abuzului nu este violența fizică. Acolo știi clar că e albă sau neagră și nu poți, în nici un scenariu naiv să spui că este un accident. Însă, în ceea ce privește abuzul emoțional, damage-ul se face încet și profund, chiar pe nesimțite. Pentru că, din păcate, din acea inocență a sufletului și iubire, începi să crezi ceea ce ți se spune. Că nu ești suficientă, că ești moartea pasiunii, că nu ești foarte deșteaptă, că este dificilă viața cu tine, că ești tolerată cu greu, că ești indisciplinată, că whatever. Genul acesta de abuz nu cunoaște limite ale manipulării. Autorii abuzului spun de cele mai multe ori că aceste remarci sunt glume sau “critici constructive”. Eu am văzut și la mine și în alți oameni cum aceste remarci sunt tentativa de homicid a iubirii.
Pentru că, în esență, abuzatorii emoționali sunt cei care au fost învățați că sunt greu de iubit. Au fost dresați de mici copii să fie docili și condiționați, ca să primească iubire. Și atunci, într-o comă a conștiinței în care au ales să rămână, ei își vor trăi viața de adult cu credința că sunt greu de iubit. Nu vor ști să recunoască iubirea nici dacă i-ar lovi un tir cu iubire pe stradă. Și vor încerca să te convingă și pe tine că este aproape imposibil să îi iubești. Tu, în extrema cealaltă, vei începe să le demonstrezi cât de mult îi iubești, că nimeni nu este greu de iubit, că nu trebuie să facă mare lucru, etc. Și ei vor continua să se facă mai neiubibili pe zi ce trece, doar pentru că vor să aibă dreptate. Vor să își valideze condiționările mentale cu prețul iubirii tale.
Nu încerca să îi salvezi
Știu, too late :)) Că doar de aia ești aici pe blog. Se spune că iubirea vindecă tot. De acord. Doar că iubirea lor, nu iubirea ta. Omul nu are nevoie de cineva să îl iubească aproape patologic ca să fie vindecat. Are nevoie să își redefinească iubirea și să se lase să o simtă în fiecare celulă a corpului. Pentru că iubirea, atâta timp cât este sănătoasă, nu doare, ci vindecă. Doar propria iubire te poate vindeca, atunci când înțelegi că aceasta este super-puterea ta. Ești un super-erou în viață doar pentru că poți să iubești, indiferent de apropiere, de distanță, de timp și spațiu, de gura lumii, de whatever crezi tu că este important.
Restul, sunt accesorii ale conștiinței, complet condiționate. Doar iubirea este fără condiționări. Vorbesc despre iubire, nu despre relație, ok? O relație se bazează pe respect, pe compatibilitate, pe încredere, pe nivel de evoluție, etc. Iubirea se bazează pe decizia de a fi tu sursa iubirii. E ceva ce curge prin tine.
Am auzit de curând o explicație tare pertinentă a iubirii: atunci când un om se îndrăgostește de tine, nu te iubește pe tine, ci energia pe care o emani. Tu, ca personalitate, traume, stil de viață, etc, încă urmează să fii descoperită. Nu are cum să te iubească pe TINE atâta timp cât nu te cunoaște. Însă a simțit ce energie curge prin tine, iar aceasta a fost magnetul. Deci posibil să nu te fi iubit niciodată PE TINE, ci doar ceea ce livrai tu din punct de vedere energetic. Știu, doare. E nasol. Dar să luăm în calcul și posibilitatea asta…
Nimeni nu este greu de iubit. Și când spun nimeni, mă refer la nici o ființă. Nimic din lumea asta ce are o viață, nu este greu de iubit. Dacă ți s-a spus asta – mai voalat, căci abuzul rareori este direct – ai fost mințită ordinar. Nu ești greu de iubit. Ești greu de iubit de EI. Pentru că vocea lor interioară este atât de critică și atât de contaminată de defecte, încât nu are cum să le fie ușor să iubească viața.
Vestea bună este că dacă ai putut să iubești un astfel de om atât de mult, îți dai seama cât de mult vei iubi omul potrivit? ❤️
Mihaela